Administrația Națională a Penitenciarelor, despre cazul lui RUDEL OBREJA: „A beneficiat de asigurarea corespunzătoare a dreptului la asistență medicală”

Administrația Națională a Penitenciarelor, despre cazul lui RUDEL OBREJA: „A beneficiat de asigurarea corespunzătoare a dreptului la asistență medicală”
Rudel Obreja
Publicat: 14/03/2023, 20:58
Actualizat: 14/03/2023, 21:03

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a transmis, marți, un comunicat prin intermediul căruia explică unele aspecte legate de cazul lui Rudel Obreja.

Precizările vin după ce fiica fostului pugilist a adus mai multe auzații la adresa conducerii ANP.

„Având în vedere readucerea în atenția opiniei publice a cazului unei foste persoane private de libertate aflată în întreruperea executării pedepsei pe motive medicale din iulie 2022, și care, din nefericire, a decedat în data de 12 martie 2023 la domiciliu, precum și reiterarea acuzațiilor nefondate privind refuzul acordării drepturilor de care aceasta ar fi beneficiat conform legii, pentru informarea corectă a publicului, Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări:

1) Dreptul la asistență medicală al oricărei persoane custodiate este garantat și asigurat la nivelul fiecărei unități de detenție, conform legii, prin personal specializat în medicină de familie. Atunci când situația o impune, persoanele private de libertate care acuză probleme de sănătate care exced sfera medicinei de familie sunt prezentate pentru efectuarea investigațiilor și a consultațiilor medicale de specialitate la unități spitalicești din rețeaua proprie sau din rețeaua Ministerului Sănătății. Diagnosticarea unor eventuale boli de care poate suferi o persoană privată de libertate este un atribut exclusiv al acestora din urmă.

2) Persoana în cauză a beneficiat de asigurarea corespunzătoare a dreptului la asistență medicală, tratament și îngrijiri, fiind respectate prevederile legale incidente prin personal medical propriu, însă simptomatologia comună pe care a prezentat-o a făcut dificilă stabilirea unui diagnostic exact, inclusiv de către medicul specialist din rețeaua Ministerului Sănătății. Simptomele abdominale acuzate de aceasta au alternat în intensitate, iar faptul că a prestat activități lucrative până în preziua în care i-a fost identificată afecțiunea, arată că este improbabil ca un medic de medicină generală să suspecteze o boală oncologică. Acest fapt este indicat și de verificările instituționale întreprinse în acea perioadă.

3) Verificări instituționale pe linie medicală au reliefat faptul că procedurile și cutuma medicală au fost respectate, ca în orice altă unitate sanitară.

4) Corpul medical format din 191 de medici a acordat anul trecut 1.1 milioane de servicii medicale. Volumul de muncă este foarte ridicat iar deficitul de personal pune în continuare presiune suplimentară pe corpul existent. Oricât de mare ar fi determinarea noastră de salva toate cazurile, între cele 34.000 de persoane private de libertate survin și degradări ale stării de sănătate sau decese.

5) La momentul anului 2022, când acest caz a fost adus în atenția opinie publice, A.N.P. a organizat imediat «Ziua porților deschise». Câțiva membri ai presei au răspuns invitației. În rest, interesul a foarte scăzut, inclusiv din partea postului de televiziune Realitatea Plus.

6) Sistemul penitenciar românesc se confruntă în continuare cu fenomenul supraaglomerării și al infrastructurii precare, însă se fac eforturi susținute pe toate liniile. În 2022 s-a apelat la firme private (sunt trei locații puse în funcțiune, vor mai urma și altele), la împrumuturi externe – 180 mil Euro pentru două noi penitenciare a căror construcție va începe anul aceasta. În ultimii doi ani au fost date în folosință aproape 1000 de noi locuri, iar anul acesta vor mai urma încă 1200.

7) Toate eforturile depuse de ANP în vederea asigurării tuturor drepturilor persoanelor aflate în custodie, a ralierii la standardele europene în materie execuțional-penală, precum și rezultatele concrete și obiectivele instituționale, au fost reliefate în cadrul ședinței publice de prezentare a Raportului de activitate pentru anul 2022, care a avut loc în data de 9 martie 2023, și pot fi consultate pe website-ul instituției, accesând link-ul anp.gov.ro.

8) Decesul oricărei persoane, cu atât mai mult cu cât a fost supusă unui regim privativ de libertate este o tragedie și, pe această cale, transmitem condoleanțe familiei îndoliate”.

Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, a murit pe 12 martie, la vârsta de 57 de ani. Acesta suferea de cancer şi fusese eliberat din închisoare pentru a se trata.

Din nefericire, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid și era deja de nerecunoscut.

Vă recomandăm și:

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un alpinist român a fost găsit mort pe Everest
×